Aaron – Liniștea Sufletului Meu

Anii trec, anii repede trec
Simt că îmbătrânesc, nu pot să înțeleg
Ce mă ține legat de locul în care m-am născut
De ce nu pot să plec
Când am atâtea variante să aleg
Poate e obișnuința sau poate cine știe
Aici mă simt la fel de bine ca-n copilărie
Fără griji, deși problemele mă apasă
Mă simt în siguranță ca la mama acasă
Că nu e niciun loc ca cel în care m-am născut
Unde-am crescut și tot ce-am vrut am făcut
În anii ce-au trecut, acum e prea mult
Mulți m-au sfătuit să plec, dar nu îi ascult
Când plec departe știu că nimeni n-o să mă ajute
Cum o făceau persoanele cunoscute
Și știu că într-o zi o să mă-ntorc acasă
Acolo unde găsesc liniștea sufletească.
Aici lumea știe că sunt diavol și sfânt
Cu bune, cu rele, sunt muritor pe-acest pământ
Departe de aglomerație și oameni care se grăbesc
Să scriu și să cânt e tot ce îmi doresc
Aici găsesc liniștea sufletului meu
Aici mă simt binecuvântat de Dumnezeu
Aici am să mă-ntorc când o să-mi fie dor
Și tot aici aș vrea să pot să mor

Sensul versurilor

Piesa exprimă atașamentul profund față de locul natal, unde se găsește liniștea sufletească și sentimentul de apartenență. Vorbește despre dorința de a rămâne conectat la rădăcini, în ciuda tentațiilor de a explora alte orizonturi.

Lasă un comentariu