Ai noștri sunt acești munți
pietroși, mănoși, cărunți.
Căci noi ne-am cățărat pe ei spre Cer.
Noi ne-am deschis adâncurile de aur și de fier
și-am suferit cu ei prin ploi și ger.
Noi le-am spintecat uriașele pântece,
noi le-am proslăvit frumuseți și cântece
Și le-am cunoscut sufletul și furtunile
mai bine ca oricine.
În haiducia grea ori doinind domol după ei
nimeni nu i-a cunoscut și îndrăgit ca noi.
Da, acest pământ daco-roman,
Cine ar putea mai mult ca noi să spuie
c-al lui e?
Cine l-a arat
din începuturile vremurilor neîncetat?
Cine l-a semănat?
Cine i-a fost slugă și stăpân?
Care dintre neamurile vechi și noi
au îngropat în sânul lui atâți eroi?
și cu doina de veacuri aicea plânge?
Cine l-a apărat mai dârz de-al năvălirilor puhoi
și l-a adăpat atâtea mii și mii de ani,
cu sânge și sudori
Ca noi?
Sensul versurilor
Piesa este un imn patriotic dedicat munților României, subliniind legătura profundă dintre popor și pământul strămoșesc. Evidențiază sacrificiile și eforturile depuse de-a lungul istoriei pentru apărarea și cultivarea acestui pământ.