E încă verde iarba pe coline
Și zilele nu s-au scurtat de tot
Și cineva cu-n sac în spate vine
De sus din munți, ca de la un complot
Porumbul are încă dinți de lapte
Albinele se-ngreuiază-n zbor
Văratec plouă-n fiecare noapte
Și greierii mai cântă până mor.
Refren: Și totuși vine toamna
Și totuși vine toamna
Și tu o simți și o îngâni
Și totuși vine toamna
Și totuși vine toamna
Și, vai, suntem bătrâni.
Cojacele n-au coborât din poduri
Iubirile n-au coborât din vis
Se coc gutui în foarte multe moduri
A le mușca e încă interzis
În clăi de fân miroase-a foc de floare
Cerboaicele nu caută mascul
În aguride pivnicerul moare
Mai este pân’ la nuntă timp destul
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de melancolie și acceptare a inevitabilei veniri a toamnei, simbol al trecerii timpului și al îmbătrânirii. Versurile evocă imagini ale naturii aflate într-o tranziție subtilă, dar perceptibilă, spre un nou anotimp.