Ochii albaștri ai lui Dumnezeu
În munți, acum, e-un fel de-nlăcrimare
Și lacrimile picură mereu,
De parcă s-a-ntâmplat ceva ce doare
Și astăzi, plâng, în loc de fiecare,
Ochii albaștri ai lui Dumnezeu.
Noi stăm în ochii lui și-avem de toate
Și suntem așezați și călători
Și el cu-aceleași lacrimi ne străbate
Și-n ele, când altfel nu se mai poate,
Cădem și noi din ceruri uneori.
Sunt toate într-o ordine firească,
Se frânge tot ce se cuvine frânt,
E mască unde este loc de mască,
Pe noi, pe toți, din pleoapa lui cerească,
El, uneori, ne plânge pe pământ.
Acum, în munți, sunt lacrimi și e ceață
Și soarele s-a spart ca un deochi,
Vai, Doamne, tu ne dai această viață
Și o gustăm cu milă îndrăzneață,
Ce bine ne simțim la tine-n ochi.
Din ochii tăi, lumina lumii vine
Și tu chiar întunericul descosi
Și-am vrea să-ți fie totdeauna bine
Și, uneori, ne temem pentru tine
Să nu orbești de-atâția păcătoși.
Sensul versurilor
Piesa descrie o conexiune emoțională profundă cu divinitatea, văzută prin ochii lui Dumnezeu care plânge. Versurile explorează ideea că oamenii sunt parte din această divinitate și că suferința este o componentă a existenței.