Peste Caraș Severin
Vara ceru-i tot senin
Strălucește soarele
Scaldă-n aur muntele
Dă binețe satelor
Și mie mi-aduce dor
Dor de bagea de la munte
Dor de gura lui a dulce.
Pe poale de codrii verzi
Junii cosesc prin livezi
La izvor trec fetele
Să-și umple cârcegele
Cântă și nici că le pasă
Că-s cu bagea lor la coasă
Numa’ bagea nu-i venit
Poate nu s-o pomenit.
Bună dimineața dor
Du-te la bagea-n obor
Bate-i mereu în ferești
Ai grijă să-l pomenești
Și îl mână la cosit
Că-i soarele răsărit
Și mai spune-i că-l aștept
La livezi cu dor în piept
Că de el mi-e tare dor
Ca de apa din izvor!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei persoane pentru un bărbat drag, numit bagea, într-un cadru idilic din Caraș Severin. Natura este personificată și rugată să-i transmită dorul și să-l îndemne să vină la cosit.