Au, dodă,
Pe munte la Semenic
Trece-un mândru de voinic,
Trece tare supărat
Că mândruța l-o lăsat,
Lină, Lină, Cătălină,
Plânge badea și suspină.
Au, dodă,
Desfă, mândră, ce-ai făcut
Dorul tău să nu-l mai duc,
Că nu vreau să pătimesc,
Nici pe alta s-o iubesc,
Floare mândră ca bujorul,
Vină de-mi alină dorul.
Sensul versurilor
Un tânăr este trist și suspină pe muntele Semenic, deoarece a fost părăsit de iubită. El își exprimă dorința ca ea să se întoarcă și să-i aline suferința.