Plugule, cine te-a născocit,
Ca să frămânți a șesurilor coaje
Și să-nlesnești îndătinata vraje
De-a scoate-n urma-ți bobul însutit?.
Cine ți-a pus cuțitul în pământ
Și a pornit cu soarele întâiul,
Hotărnicind moșiei căpătâiul,
Și dumicatul socotitu-și-l-a sfânt?.
Cine-a purces în ploaie și furtuni
Și a brăzdat în negură și zloată
Șesul blajin și gras, întâiaș dată,
Cu blesteme, nădejdi și rugăciuni?.
S-a-ndătinat copilul cel pitic
Să are și să strângă avuție.
Osânda și-a schimbat-o-n bucurie,
Clădindu-și slăvi și veacuri cu nimic.
Sensul versurilor
Piesa este o odă adusă plugului și, implicit, muncii agricole. Evidențiază sacrificiul și efortul depus de cei care lucrează pământul, transformând osânda în bucurie și construind un viitor din nimic.
