Citiți necunoscuți, din două căpătâie,
De țară-mi scrieți că scrisul meu mângâie.
Durerile de viață sunt pentru voi alean,
Oltean și moldovean,
Că tineri și bătrânii găsiți în ele șoapte,
Din depărtări de ziuă și de noapte.
Isușii mei, sunt șoapte de Isus.
Nu-s numai ale mele, că vin cumva de sus.
Nu vreau răsplată alta, cuvintele-mi ajung,
Că rănile din suflet cu șoapta vi le ung.
E undelemnul candelelor sfinte,
Și-s mângâiat de-asemeni, ca frate și părinte.
Poporul va purcede cu frică de piezare,
În inimă și-n mână cu-o stea: o lumânare.
Plugarule-al țărânii, pe-ntinsul tău pământ,
Cuvântul ți-este sfânt:
Te recunosc din glotă. Scriptura veche zice,
Că-n umbra lui, cu Domnul, zmulgeai, de foame, spice.
Mai 1966
Sensul versurilor
Piesa exprimă o legătură profundă între credință, patrie și sacrificiu. Versurile reflectă o recunoștință față de cititorii care găsesc alinare în cuvintele sale, văzute ca un balsam pentru sufletele rănite, inspirate divin.