Să vedem, ar putea graiurile mele
Să-ți vie ca niște inele,
Ca niște brățări, ca niște cercei?
Încearcă-le! Uite o dată unul, o dată cinci, o dată trei,
Părechi și desperechiate,
Sau odată pe toate!.
Le-am suflat cu zmalțuri de zile, de ore și de secunde
Și le-am făcut rotunde:
Cristale ca piatra acră și ca sarea de lămâie,
Neputându-le face tămâie
Și scârbit de diamante limpezi și lucii.
Uite, de pildă, unul în chipul crucii,
Ar pune un semn turbure de lumină
Subt bărbia ta de fată creștină.
Altul își agață de ață
Gogoloiul de ceață.
Să vedem, din atâta sărăcie,
Să vedem, nu se știe,
Ce ți-ar veni mai bine,
Lucrurile goale, lucrurile pline,
Grele sau ușoare?
Căci toate sunt mărțișoare.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de a oferi daruri simbolice, mai precis "mărțișoare", cu o încărcătură emoțională și spirituală. Vorbitorul se întreabă ce fel de dar ar fi cel mai potrivit, oscilând între lucruri simple și complexe, goale și pline.