Spuneai ceva? Spuneam ceva? Se pare.
Șoptisei, poate, o-ntrebare,
Sau, poate, un răspuns.
Dar glasul nostru nu era ascuns?
Poate zăream o șoaptă în pleoapa tremurată.
A fost atunci? Acum e altădată?
Și tu și eu tăcusem parcă de ani întregi
Știind că nu-nțelegem ce-ncepi să înțelegi.
Zadarnica paradă a tâlcurilor scrise,
În jocul de-a sfiala, amuțise.
Nu vream să știm ce suntem, ce am fi fost sau cine.
Tu mă numiseși „Ție”, eu te numisem „Tine”.
Să te cunosc? Să mă cunoști?
Stam unul lângă altul ca plopii mari – și proști.
Sensul versurilor
Piesa explorează dificultatea comunicării și a înțelegerii reciproce într-o relație. Personajele se simt pierdute în tăcere și incertitudine, incapabile să se cunoască cu adevărat.