Da, te-aș iubi cum mă iubești și tu.
Inima-ar spune da, cugetul nu.
Te-ai așteptat vâltoarea să mă ia
Și să mă ardă în dogoarea ta.
De unde te-ai ivit să mă-mpresori
Cu-atâtea stele și cu-atâți fiori?
Nu ți-ai dat seama, și de-abia
Vedeam și eu că ai putea
Să fii copila mea.
Simțirea dragostei, ades nebună,
Răzlețe streine le-mpreună,
Și vârstele le face deopotrivă.
Femeie patimașă, aprinsă, uscativă,
Ești tânără, trufașă și frumoasă.
Ma vrei al tău și-atât, și nu-ți mai pasă
De toți ai tăi, de toți ai mei,
Jertfiți unei femei.
Ai vrut să te desfaci dintre dantele
Să mi te dai ca versurilor mele.
Beția te prinsese de-o dată,
Și vrei să fii a mea de tot și toată,
Călcând o pravilă uitând
Că ai ieșit din rând.
Și te-am făcut să suferi, știu,
În ce aveai în tine mai zvacnit și viu.
M-am prefăcut că nu-nțeleg,
Ca să rămâi ce ești, și eu întreg,
Și te-am jignit cu voie, să mă ierți,
Poti să blestemi și să mă cerți,
Din depărtarea care îți ascunde,
Cu plânșii ochi, și coapsele rotunde.
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație interzisă din cauza diferenței de vârstă și a convențiilor sociale. Naratorul își exprimă regretul pentru suferința provocată, dar și atracția puternică față de femeia iubită.