Înrădăcinat adânc,
Și-acum îi pot simți durerea: a furat din pulberea
Altor aripi ca să crească strâmb, o regină rătăcită pe carâmb
Urcând ușor pe picior, fericită-n ateismul ei orb;
Crapă carapace a lumina și trimite primul gând în exterior.
Și e cald, se întoarce vioi povestind cum sus cântă viori,
Și e beat, dansează nebun povestind pe ascuns despre drum.
Iar pana, prinzând conștiința, prizând polenul din ta-
Rana uscată a mulajului ei se chircește, se pregătește,
Se avântă din tâmplă, gonește spre zei.
Își simte oasele ușoare: imponderabilitate de suflet,
Se ridică împreună cu un val de pe zare ce-o-nvață să zboare.
Pământul e-aproape încă. Încă puțin și-are cerul lângă,
Dar apa o cheamă-n jos și ea se zbate, nu cedează și ia
Foc în priviri și-n tot. Dintr-un fir de cerneală o torc:
O torță solitară, vie ce ar vrea să sară pe fiece
Trambulină de nori și lumină până departe, până-n cerul decorat
Cu pene, cu stele, cu mină. Cu reușita ei falindu-se tuturor:
Decoltat. Efort. Colier. A decolat.
Ascensiune brutală, mai sus, mai departe de lumea murdară
Cu petele ei. Ea are petele ei, vede aștrii și repede-n ei.
Cerul o-mpinge și el prin el însuși, ea însăși fiindu-și
Nacela din acele din pene. Oprind, pene o
Prind într-un resort de carne, are-n aer un ascensor de care
Se-agață urlând, urcând în eterul gol i se pare
Că se rătăcește puțin câte puțin urmând eternul colii.
Și-atunci se oprește puțin, sfidează înălțimea cu ochii,
Rămânând paralelă cu orizontul vecin.
Nemișcare în neființă, văzduhul încremenește la rândul lui,
Cupa de nor îi curge-n peniță, ferecată de culori i se smulge-o pieliță
De pe-un ochi reumatic. Fermecată de culori, în fulgi e pestriță:
Curcubeu pneumatic, oprește planetele sub anvergura sa.
Contemplând din înalt vede solul mort și sterp,
Completând din înalt simte cerul viu și cald.
Fixă în punctul ei fix, efemeridă ferită de vis,
Alunecă ușor, ușor, ușor.
În abis.
Și totul e pătat cu linii, pana pierde pene
Și viteza prăbușirii-n gol e egală cu-a luminii,
Palma prinde pe nevăzute curentul rece
Care-i smulge aripile aripii.
Apendicele rămân abandonate-n urma-i
Imposibil a lipi.
Impactul e fatal și corpul e zdrobit în stânci.
Adoarme privind traseul într-un punct de pe cerc,
Plângeți foilor, și tu, stiloule, plângi!
Într-un punct de pe cer.
Sensul versurilor
Piesa descrie căderea unei pene, de la aspirația spre cer la prăbușirea finală. Este o metaforă a ambițiilor și a inevitabilei dezamăgiri, culminând cu un final tragic.