În munții noștri astăzi zăpezile torc leneș,
Izvoarele îngheață în clinchete subțiri,
Și caprele de munte nervoase prin poiene-și
Urmează-n taină calea iernaticei iubiri.
Cred că pe masă vinul așteaptă-n adormire –
E vinul roșu din care pe-atunci n-ai vrut să-mi dai,
În vremurile-acelea săpate-n amintire
C-o mamă grijulie și-un băiețel bălai.
Oh, lumea cenușie cum se spargea deodată
Și năvălea într-însa al datinei popor! –
Strălucitoare capre cu lână colorată
Și tobosari de basme săltând într-un picior.
Și feți-frumoși cu stele de-oglinzi din tălpi în creștet,
Și draci blajini, tot focul punându-și-l în joc,
Și ursul cu daireaua purtând cojocul veșted,
Și dorul de pădure purtându-l în cojoc.
Sau clopoțeii molcomi cernuți pe-ntreaga vale,
Care-aduceau colinde la noi în lung convoi,
Când ascultam la geamuri și palma dumitale
Îmi mângâia obrajii îmbujorați și moi.
Azi e la fel, și vinul așteaptă-n adormire;
Mă-aștepți cu vinul roșu, voioasă să mi-l dai,
Dar sunt acum departe, privind în amintire
O mamă grijulie și-un băiețel bălai.
Sensul versurilor
Piesa este o rememorare nostalgică a copilăriei, văzută prin prisma amintirilor legate de mama și de sărbătorile de iarnă. Naratorul își amintește cu drag de momentele petrecute alături de mama sa, de tradițiile și obiceiurile specifice sărbătorilor, și de sentimentul de căldură și siguranță pe care îl resimțea în acea perioadă.