S-a întors cu prada-n brațe la bârlog
Și-a mormăit sub pin a veselie
Dar hruba mirosea a gol
Era tăcută și pustie.
A lepădat între pătlagini leșul,
A mârâit a ciudă și-a chemat,
Dar puii n-au venit de sub pământuri..
Și numai codru-n crengi s-a scuturat.
Zburară fulgi și s-a-nnoptat deodată
Crescură stele rele peste tot
În crengi și-n apă-ntunecată
Ce printre pietre șerpuia, pe lângă bot.
Ursoaica și-a întins pe labe
Capul sălbatic și nerod
Sperând că poate-au să mai vină puii
Să-i curețe de purici și de glod,
Copacii mormăiau din mii de frunze,
Sub cer sporea pustiul nesfârșit
Și corbul cobora pe leș să-l guste
Ea nu l-a alungat ci a clipit.
Sub fruntea-ngustă-s amintiri puține,
Nopți reci de pradă, zile ce s-au scurs..
Dar cât de multă jale mână-n vine,
Bătând grăbită, inima de urs
Pe-ntâii pui ți i-a răpit pădurea
Cum și pe tine-odată te-a răpit
Dar nu știi asta și de-aceea suferi,
Oh, mama-a celor ce te-au părăsit.
I-a căutat prin sihle noaptea-ntreagă
Prin râpe și pe culmi a dat ocol,
Ciobanul îngrozit vedea cum trece
În zare-o matahală de nămol.
Sunt galbeni ochii, sunt sticloși, lumina
Nu sorb, o-ntorc răcită-napoi,
Umflate însă nările adulmecă
Urme-ncâlcite pe frunzare moi
Cocorii primăverii țipă-n noapte.
Sensul versurilor
Piesa descrie durerea unei ursoaice care și-a pierdut puii. Ea își caută puii disperată, dar nu-i găsește, fiind copleșită de jale și amintiri.