O sfântă din icoane cu față zâmbitoare,
Cu ochii de cărbune, cu părul ca de nea,
De-o bunătate rară, cu inima deschisă,
Curată ca și crinul. Așa-i bunica mea.
O, cum o văd și-acum, cu furca-n brâu înfiptă,
O văd și simt cum trece prin mine un fior,
Căci parcă-aud și-acum povestea cu crăiese
Și fusul la ureche cum sfârâie ușor.
Această poezie îți este închinată,
Bunică scumpă, ție, din tot sufletul meu.
Ești sacră pentru mine și te asigur, buno,
Că vie și măreață rămâne-vei mereu.
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus bunicii, descrisă ca o figură sfântă și iubitoare. Evocă amintiri calde din copilărie și exprimă recunoștință profundă pentru rolul ei în viața naratorului.