Izbutirăm cu fleacuri, cu leacuri,
Focul palid să-l stingem de tot.
Este timpul, vrăjmașe de veacuri,
Să te mistuie dragostea tot.
Azi sunt liberă. Totul îmi place –
Muza, noaptea, mi-e oaspete-ales.
Diminețile, slava își face
La ureche-mi de lucru, ades.
Să-mi spui numele-n rugi nu e bine,
Nici plecând să te uiți înapoi…
Vântul negru glumi-va cu mine,
Ploaia blondă-a bolnavelor foi.
Despărțirea-i un dar și o floare
Alduită uitarea e, dar
Cuteza-vei să țintui tu, oare,
Pe o alta pe crucea-mi de jar?.
1921
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre eliberarea de o relație trecută și acceptarea despărțirii ca pe un dar. Naratorul își găsește puterea și inspirația în singurătate, refuzând să mai fie legat de trecut.