Aeriene panglici legate
de-ndrăgostiți în părul aspru al marilor orașe;
cotite dureri când despărțirea smulge
boschetul de sărutări, sădind în loc absența;
plimbări neputincioase ce istovesc decorul
când farurile taie intimitatea-n două
și nimeni nu tresare
și fețele-n lumină sunt două pietre-ovale;
plimbări când brațul tău se-atinge scurt
de celălalt braț, umplându-l de răcoare
și de pârjol; când povestești
că ai mai fost pe-aici, dar niciodată
n-ai observat acest fantastic unghi
din care strada pare o năpârcă
de-argint;
și-acest copac, piciorul unui mânz,
cu alba lui manșetă legată peste gleznă;
plimbări în care taci pentru că știi
că-i o tăcere sclipitoare
ca valul verde-al mării când delfinul
îl spintecă, făcându-i o rană grea, solară;
plimbări în care-ți stimulezi memoria,
plimbări în care uiți,
plimbări care-ți refac copilăria,
plimbări care te-ncărunțesc prematur,
plimbări în care, vechi războinic, scuturi
praful subțire adunat pe scuturi
și iei în piept o nouă dragoste!
O, voi, plimbări,
sfârșituri,
începuturi..
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea emoțiilor umane prin metafora plimbărilor. Acestea devin simboluri ale amintirilor, pierderilor, regăsirilor și transformărilor personale, reflectând asupra naturii ciclice a vieții și a iubirii.