Spuneți-mi când, spuneți-mi când
O să ne scoatem ochii din pantofi?
Ne-au intrat pe când manifestam cântând
Ca niște pietre ude, ca niște cartofi.
Ochii sunt ai morților foarte tineri
Și circulă sub asfalt ca niște ganglioni.
Am mai găsit vreo doi într-o vineri
Și i-am ascuns în buzunarul de la pantaloni.
Ochii – dacă nu-i descoperim la vreme –
Lunecă iremediabil spre fundul pământului.
În drum, scot uneori o fântână cu blesteme
Pe la răscruci de drumuri, sub furculița vântului.
Călcăm în fiecare zi pe mormane de pupile,
Pe sticlă fragedă, pe apă gelatinoasă.
Niciodată n-au alergat pe maidane atâtea bile!
Niciodată parada n-a fost mai frumoasă!.
Și am strivit sub călcâi un ochi ca o icră mare
Care-a mirosit până la ultimul rând.
S-a făcut ziuă, .. Pân’ la ferestre au crescut trotuare..
Spuneți-mi când, spuneți-mi când?
Sensul versurilor
Piesa descrie o realitate distorsionată, plină de imagini bizare și macabre, sugerând o pierdere a umanității și o fascinație morbidă pentru moarte. Versurile creează un sentiment de confuzie și dezorientare, lăsând ascultătorul cu o senzație de neliniște.