Ești singur azi și-mpovărat de tine,
De slavă și de visuri despărțit,
Dar ai rămas iubitul pentru mine,
Cu cât mai trist, cu-atât mai îndrăgit.
Bei vin mereu, ți-s nopțile murdare,
Mai știi dacă trăiești cu-adevărat?
Și ochii-ți verzi cu zvârcoliri de mare
Mărturisesc că pacea n-ai aflat.
Invocă moartea inima-ți nebună,
Afurisind al sorții pas greoi,
Și vântul de apus mi-aduce-ntr-una
Din partea ta mustrări și rugi, puhoi.
Spre tine iar, cum pot să viu fierbinte?
Sub cerul pal, aici, în țara mea,
Știu doar să cânt și să-mi aduc aminte,
Tu nici măcar atât nu cuteza!.
Tristeți sporind, trec zile fără veste..
Ce rugăciuni de dragul tău să fac?
Iubirea mea atât de mare este,
Că n-ai putut nici tu să-i vii de hac.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de singurătate și tristețe profundă, adresate unei persoane iubite care se luptă cu proprii demoni. Naratoarea își exprimă dragostea necondiționată, dar și neputința de a-l ajuta pe celălalt să găsească pacea.