Vălul des mi-ascundea disperarea,
Fața palidă, ochii fierbinți..
Cu tristețea-mi imensă ca marea
Am sfârșit prin a-l scoate din minți.
Și s-a dus pe o noapte cu lună –
Gura strânsă-ntr-un strâmbat amar.
Am fugit după el ca nebună,
Să-l ajung lângă poartă măcar.
I-am strigat : «Numai eu sunt de vină.
Am glumit; dacă pleci, voi muri! »
Mi-a răspuns cu o voce străină,
Surâzând: «Vezi că-i vânt. Vei răci! »
Sensul versurilor
Piesa descrie durerea unei femei după ce partenerul o părăsește. Ea își asumă vina și încearcă disperată să-l facă să se întoarcă, dar el o respinge cu indiferență.