Trecură ani și-au trecut și-acele
Cumplite răni făcute de război.
O, dulci poiene ruse ale mele,
Iar se preumblă liniștea prin voi!
Croindu-și drum prin beznele-adunate
De mare veacuri, farurile ard,
Și-n ochii lor, ca-n ochii unui frate
Se uită marinarii dinspre larg.
Pe unde greu, și-aducător de moarte,
Trecut-a tancul, albi se-nalță crini.
Iar pe șoselele odată sparte
Tractoare trec alături de mașini.
Pe unde brazii ciungi, cu plăgi deschise
Cereau vendetă, iar e bradul Domn,
Și-acolo unde inima răcnise,
O mamă-i cântă pruncului de somn.
O, țară!
Iar îți iei spre-nalturi zborul!
Dar anii de pârjol și vijelii,
În visteria-i de-amintiri, poporul
Îi va păstra întotdeauna vii.
Și pentru generațiile-n fașe,
Din Caspica și pân-la Pol, azi, noi,
Ca monumente-a arselor orașe,
Urcăm spre soare munți de-orașe noi.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului după un război devastator, evidențiind procesul de vindecare și reconstrucție. În ciuda ororilor trecutului, există un sentiment de speranță și renaștere, cu amintirile păstrate ca lecții pentru generațiile viitoare.