Pe dealul de lângă sat
Trece-un mândru de băiat,
Are ochii ca iarba
După ce-o spală ploaia,
Trupșorul ca salcia
Crescută lângă cișmea,
Ce maică l-o fi-nfășat
Și ce nume i-o fi dat?.
Cum te cheamă, măi voinice,
Măicuța ta cum îți zice?
Măi voinice, măi copile,
Să nu te-apropii de mine,
Pe mine mă cheamă Floare,
Cine mă sărută moare,
Floricea de lăcrimioară
Înflorită-n zi de vară.
Când te văd pe deal trecând
Ochișorii mi se-aprind,
Brațele mi le întind
Să te iau, să te cuprind,
Dar mai bine stau pe loc
De mi-ar lua inima foc,
Dar mai bine mă opresc
De-aș ști că mă prăpădesc.
Sensul versurilor
O fată, Floare, contemplă un băiat care trece pe deal, simțind atracție, dar se reține din cauza unei maledicții sau a unei identități speciale care o izolează. Ea tânjește după conexiune, dar se teme de consecințe.