M-aș duce ca vântu-n zbor
La locul unde mi-e dor,
M-aș duce ca vântul iute
Pe cărările din munte,
Colo sus la Furcitură
Ca să-i dau lui nana gură,
Că vreme mult-a trecut
De când nu ne-am mai iubit.
M-aș duce în poieniță
La locul nostru, neicuță,
În livada cu meri dulci
Unde m-ai iubit atunci
Culcată pe iarbă moale,
Pierdută-n brațele tale,
În brațe și-n sărutări,
Doamne, parc-ar fi fost ieri!.
Nană, merii în altoi
Înfloriră fără noi,
Iarba-i moale și-i răruță,
Dar tu nu mai ești, neicuță,
Stau sub merii plini de floare
Și caut urmele tale,
Pe pământul umezit
Mă gândesc la ce-am iubit,
Că așa cum am fost noi
Nu or mai fi doi cu doi,
Și așa cum ne-am iubit
Nu s-or mai iubi nicicând.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund și nostalgia pentru o iubire trecută, petrecută într-un cadru natural idilic. Naratoarea își amintește cu melancolie de momentele petrecute alături de persoana iubită, realizând că acea iubire unică nu se va mai repeta niciodată.