Nichita Stănescu – Nunta cu Pehlivani (O Samă de Cuvinte de Ion Neculce)

Îndată s-au apucat
de au făcut mare și frumoasă nuntă.
Trimis-au în toată țara
de au poftit pe toată boierimea și mazilimea
de la mic pân’ la mare,
și de alte căpetenii,
ce nu cu poronca
ci cu pofta.
Și după ce s-au strânsu cu toții la Iași,
făcutu-le-s-au oboroace tuturor,
de la domnie,
de le da toate ce le trebuie
de nu cheltuie nime nimic.
Așijdere mai adus-au opt soli,
doi din Țara Muntenească,
doi din Țara Ungurească
și doi din Țara Leșească
și doi din Țara Căzăcească ce mare de piste Nipru,
de au adus solii multe daruri
și frumoase,
de au închinat Duca-i Vodă.
S-au veselit două săptămâni
cu feluri de feluri de muzici,
și de giocuri,
și pehlivani,
și de puști.
Și giuca două danțuri pen ogradă
și pe ulițe,
cu toți boierii
și giupânesele
împodobiți
și toți neguțitorii
și tot târgul.
Și un vornic mare purta un capu de danțu
și alt vornic mare alt capu de danțu,
îmbrăcați cu șabanele domnești.
Numai mirii și mireasa,
fiindu feciori de domnu,
nu giuca în danțu pe afară,
numai ce giuca boierii.
Când nu era nuntă, ci era minune.
Și după ce au nuntit
au mulțămit solilor,
și s-au dăruit bine
și s-au dus la țările lor.
Ion Neculce – O samă de cuvinte (așezate în chip de vers de Nichita Stănescu)

Sensul versurilor

Descrierea fastuoasă a unei nunți domnești din trecut, cu participarea boierilor, a solilor străini și a întregului târg. Accentul cade pe abundență, veselie și respectarea rangurilor.

Lasă un comentariu