S-o lăsăm pe pustia, s-o lăsăm pe unica
neizbită, nelovită
s-o lăsăm pe scumpă, s-o lăsăm pe mult prea dulcea
nebăută, nesecată
Pescărușul s-a oprit în aer
cu aripe bănuitoare și întinse
văzându-l, ochiul meu
nu s-a mai închis
s-a uscat
s-a făcut piatră
S-o lăsăm pe ea, pe bine-mirositoarea
numai nesărutată,
numai negândită
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de pierdere și nostalgie față de ceva pur și neîntinat, care trebuie lăsat în urmă. Metaforele naturii, precum pustia și pescărușul, accentuează ideea de fragilitate și inevitabilitate a schimbării.