Nichita Stănescu – Numai O Clipă

Numai o clipă, spuse aerul
păsării care zbura,
Numai o clipă, lasă-mă numai o clipă
să nu fiu de față cu dumneata.
Numai o clipă, numai o clipă,
spuse inima sângelui care venea
Numai o clipă, numai o clipă
lasă-mă singură de dumneata.
Numai o clipă, numai o clipă,
i-am spus morții care rânjea
cu roșii buze, cu albă dantură,
cu tu și cu A.
Lasă-mă numai o clipă
întârzie numai o clipă
i-am spus celei care venea.
Dar ea nici o clipă
n-avu vedere
ici pentru mine
ici pentru putere

căci se grăbea
se foarte grăbea.

Sensul versurilor

Piesa explorează tema inevitabilității morții și dorința umană de a amâna acest moment. Vorbitorul imploră moartea să aștepte, dar aceasta nu are răbdare, subliniind caracterul implacabil al destinului.

Lasă un comentariu