O armură în care să ne-ascundem,
tu în dreptul unui ochi, eu în dreptul unui ochi,
tu în inima mea, inima mea în fier.
Piciorul tău să curgă peste bolovanul pătrat
al genunchiului meu;
brațul tău să alerge peste brațul meu,
cum aleargă un câine de vânătoare
de-a lungul strigatului de luptă
al stăpânului.
O armură singură, mergând pe țărmul mării
și făcând un zgomot asurzitor,
ocolită de pescăruși și de sufletele
femeiești, ale înecaților.
O armură cu două rânduri de dinți
care râd în hohote.
Să-mi întind sprânceana cenușie,
deasupra ta, ca o pătură de nori.
Tu să suspini scurt: să adormi fără vise.
O armură singură mergând pe țărmul mării,
strălucind lustruită de briză,
suierând lovită de vânt.
Sensul versurilor
Piesa descrie o armură ca metaforă pentru protecție și refugiu, dar și pentru singurătate și greutatea emoțională. Imaginea armurii singure pe țărm sugerează o izolare profundă și o melancolie apăsătoare.