Te miri unde se află ochiul,
noi suntem lacrimile lui
risipă de sare,
risipă de apă.
de fier e risipă în cuie.
Vom spânzura de vederea noastră
stele gemânde,
nodul gordian nu-l vom tăia
ca şi cum Alexandru Macedon, încă viu
ar fi în faţa falangei!
Vom trozni între unghii, pietrele,
ca pe nişte păduchi ai munţilor,
clipind, face-vom ca întunericul
să se zdrobească de atâta vedere!
Sensul versurilor
Piesa explorează efemeritatea vieții și inevitabilitatea morții, folosind imagini puternice ale risipei și distrugerii. Vorbește despre condiția umană fragilă și despre lupta cu întunericul existențial.