Atât de mândru ea mergea
și-atât de galeș, singuratic.
Vedere mult prea mult avea
albastru-ochi al meu apatic.
Atât de tandru mirosea
când nara mea de bot de câine
mult lungă o adulmeca
și azi și mâine.
Atâta viață amărâtă
stătea în ea mai râsă-plânsă
atâta lapte de cucută
aș fi băut de doruri însă
ea s-a fost dus, ea s-a fost dus
doar de la mine
și doar o vorbă nu i-am spus
în veșnicie.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul profund al unui narator care a pierdut o iubire importantă. El rememorează cu nostalgie momentele petrecute alături de persoana iubită și regretă că nu a reușit să-și exprime sentimentele înainte ca aceasta să plece.