Vino!.. fructele tale din urmă, acum
se-ncarcă de aur şi taine; din urne solare
fagurii grei mai adună ştiutul parfum..
O linişte rece adoarme în ultima floare.
Verdea mângâiere a iernii nu va mai fi,
şi nici, printre ramuri adânci, în amurg, vreo foşnire..
Mulcom, cântările vechi se vor pierde – tu ştii –
apoi peste toate va ninge o grea desfrunzire.
Vino!.. curând vor porni pe sub cerul închis
aripile mari ale clipei, spre golfuri albastre.
Noi, aplecaţi peste margini înalte de vis
tăcuţi vom veghea de atunci somnul viselor noastre.
Sensul versurilor
Piesa descrie atmosfera melancolică a toamnei, un timp al schimbării și al pierderii. Vorbește despre acceptarea inevitabilă a sfârșitului și despre refugiul în amintiri și vise.