Nasta – Anotimpuri

Început: îmi prezint viața în anotimpuri,
Recit tipuri de timpuri cu zâmbete și riduri;
Aduc lucruri uitate în prezent prin gânduri și fapte;
Apuc pe drumul vieții dorit cu miere și lapte.
Anul meu începe vara, cu ani de soare,
Presărați pe alocuri cu primăveri și prime toamne,
Prime doamne zâmbitoare printre lacrimi de sudoare;
Primează fluturii cu aripi de nerăbdare.
Rimează nori cu soare, sunt ierni în așteptare
Așteptate se lasă grijile, lipsa de nerăbdare.
Cunosc primul zâmbet și-i zâmbesc recunoscându-l
Și trec ani și mări și munți, cel ce nu trece-i timpul.
Îmi ies lacrimi în cale sunt primele frunze căzând;
Simt adieri de toamne, chemări de timp trecând.
Tremurând, speriat de vânt și de ploi adorm sperând
Să-mi cânt refrenul vieții luminat de-un soare blând!
Refren:
Îmi cânt refrenul vieții luminat de-un soare blând;
Privesc peste anotimpuri, de timp mă ascund.
De timp ascund trecutul, învăț să ascult;
Ascult timpul trecând, învățând din trecut!
Ma trezesc crengi ce-mi bat in geamul anilor de vara,
Îmi zâmbesc reci frunze ce cad parcă-ntâia oară.
O toamnă de câțiva ani s-așterne și învăț,
Să nu uit soarele ajutat de un blitz și un bat.
Înșelat de lumină totul fuge
Spre țări mai calde. Deasupra mea ploaia învinge!
Rabd, ascult vântul ce-mi șoptește: „Asta nu-i tot! „
Și nu mai pot și plâng și strig, trăiesc ca un mort!
Cad primi fulgi de nea, părăsit de ea-nțeleg
Că eu sunt doar o parte, am nevoie de un întreg!
Tărâmul gheții e presărat cu fulgere,
Lipsit de stele, de soare, cunosc primi ani de închisoare,
Cu vizite scurte ale sufletelor mute,
Ninsori abundente de ură și lacrimi înghețate.
Chiar când iarna-i mai rece și simt că norii nu mai rabdă,
Lacrimile topesc zăpada, răsare un fir de iarbă!
Dați-mi un suflet și-o să-l învăț să iubească
Asa cum am fost învățat ca soarele poate să renască
De acele suflete ce mi-au readus răsăritul,
De mii de zâmbete și versuri ce n-au apus trecutul!
Nori de gheață se sfărâmă, primăvara cade-ncet.
Accept s-aștept iar, inima verii în piept,
Iar animat de soare timpul se va scurge lent,
Absent în clipele calde prezente permanent.
Visând la ani de vară mulțumesc trecutului!
Închid un ultim gând lăsând ura vântului:
„Am învățat că soarele poate să renască!
Dați-mi un suflet și o să-l învăț să iubească! „