Vlad Țepeș:
Bună, sunt Vlad Țepeș
Sau Vlad Dracu,
Vă spun la amândoi să mă serviți mai des
Că de nu vă sparg dovleacul.
Hera:
Eu nevastă de zeu sunt, nu de muritor plăpând
Așa că să nu te văd plângând.
Aristotel:
Iar eu un umil muritor
Mă-nchin în fața zeiței materne
Căci mă apucă un strașnic dor
A iubirii eterne.
Vlad Țepeș:
Vă trag pe amândoi în țeapă
O să vă înving cu ușurință
Apoi vă arunc în apă
Sau vă vând în piață.
Aristotel:
Nu te supăra, mărețe voievod
Căci umil filozof eu sunt,
Și desfac puțin al vieții nod
Ca să beau ceai și pâine cu unt.
Hera:
Mă faci să râd, tu muritor nebun
Eu mamă de zei sunt, dar uneori cu suflet bun
Eu și de iubesc un muritor
Îl fac cu ale mele mâini nemuritor.
Vlad Țepeș:
Ai grijă ce spui că te dobor,
Nu ești deasupra mea
Dacă vreau te omor
Chiar dacă nu vei vrea.
Aristotel:
Nu-mi pasă de voi
Căci ucenic al mărețului dintre măreți am fost
Și mi-am găsit în viață rost,
A lui Platon înțelepciune să o urmăresc
Și Atlantida să o găsesc.
Hera:
Of, voi ce vă credeți tari
Uitați că noi femeile suntem mai tari,
O, și uiți tu, voievodule, de lupte și de spade
Când noi ne unim din spate.
Aristotel:
Și soarele îl vom aduce
Și te-om ucide la răscruce,
Vampirică cenușa ți-o vom împrăștia
Și argintul de tine ne va salva.
Vlad Țepeș:
Eram de trei ori conducător în România
Așa că schimbă-ți privirea
Că a intervenit femeia
Și se crede cea mai cea.
Dacă vă trag în țeapă
Nu o să mai comentați
Nu o să plângeți ca și cum ați tăia ceapă
Așa că plecați.
Hera:
Tu te crezi mare și tare
Stai să te spânzuri
Pe mine în cot mă doare,
Tu conducătorul României și pe al Țării Românești,
Of, unde mi-e bărbatul
Să-ți ardă patul.
Aristotel:
O, zeiță cu indiferență
Iartă a voievodului demență
Căci el, vampirul sângeros
E crud până la al măduvii os.
Vlad Țepeș:
Dement ai rămas, Aristotel
Ai rămas filozof până la moarte,
Ești un pichinel
Și de bine nu o să ai parte.
Hera:
Îl iert de-mi ridică templu
Și-mi dedică ofrande, de nu, să piară
Oricum are să moară de mâna lui Corvin să moară.
Vlad Țepeș:
Nu-ți ridic ofrande
De voi muri de propria ta mână
Că ura ta se vede
Și nu am nicio râvnă.
Aristotel:
Sunt ucenic a lui Platon mărețul
Și pentru demența plătit-am prețul,
Ce știi tu, voievod, ce n-a cunoscut iubire
Venită de la Hera mărire.
Hera:
O, dragul meu filozof
O să-ți dedic o constelație cu foc
Pentru că singur Dracul a intrat în capcană, ce cap, of.
Dar uitând de cap, vai de picioare.
Vlad Țepeș:
Vai de voi în ce belea v-ați băgat,
Nu știți ce vă urma
Că pe mine m-ați trădat
Iar coșciugul vostru vi se afumă.
Aristotel:
Așa să fim ca să știm
Cu smirnă, jăratic și tămâie
Și miros de alămâie.
Hera:
Nu el, ci eu vin să îl apăr
Că eu sunt a lui stăpână
Și eu înverzesc a lui inimă de ară
Ce eu îi pun a lui cunună.
Vlad Țepeș:
Hera, am rămas numai noi doi
Că pe Aristotel l-am tras în țeapă,
Nu ne învingi nici dacă ne lași goi
Că în loc de creier ai salată de ceapă.
Hera:
Serios? Nu te pune cu mine iară
Că te crezi din nou o fiară,
Mi-ai omorât adepți dar nu și a lor credință
Și nu te mai da așa tare.
Vlad Țepeș:
Și dacă tu urmezi
Că pe Aristotel l-am omorât,
Tu chiar nu vezi?
Și nu mă pui tu la pat.
Ține-o minte,
Noapte bună, Aristotel, te pup pe ten,
Și pe tine pe curând te trag
Și în pat te bag.
Vlad Țepeș:
Hai să văd asta
Cum mă omori?
Că ți-am încuiat poarta,
Și ce vei face, o să zbori?
Hera:
O, tu, voievod cu pana
Care urli la lună,
Vezi că vine cioara să te taie
Să mi te aducă mie.
Vlad Țepeș:
Deja te-am tras în țeapă și pe tine
Dacă ți-ai dat seama, Hera,
Și văd că de tine nu este bine
Iar sângele începe să sară.
Hera:
Noapte bună,
Somn de veci o să dorm curând,
Tu pe mine nu mă ajungi
Chiar dacă o să fugi
Eu rămân a dealului mamă
Așa că te înhamă,
Iar tu sângeros și crud
Că ești chip de lut.
Vlad Țepeș:
Deja te-am tras în țeapă
La ce te așteptai?
Să te întâmpin în apă?
Că dreptate n-ai.
Hera:
Știu că ești crud
Măcar de mor, eu nu te aud.
Vlad Țepeș:
Recunosc că m-ai învins
Iar tu ai câștigat
Și deja tu iar m-ai prins
Și sunt deja alertat.
Hera:
Stai calm, nu te omor
Că nu vreau ca lumea să moară de dor.
Vlad Țepeș:
Mersi, dragă mamă
Mersi că mă cruți,
Dacă vrei îți fac și o ramă
Pot să-ți trimit și recruți.
Sensul versurilor
Piesa prezintă o confruntare între Vlad Țepeș, Hera și Aristotel. Vlad Țepeș își afirmă dominația, Hera îl sfidează cu puterile ei divine, iar Aristotel încearcă să medieze conflictul prin filozofie. În final, Hera îl cruță pe Vlad Țepeș.