Neamtzu Mc feat Dorian Ianos – Departe

Departe, de lumea întreagă.
Am așteptat destul
Am pus punctul cool, acu’ e nul
M-am retras din mediul tău de animal nocturn (da)
M-am hotărât să păstrăm distanța
Ai omorât prea multe suflete
Mi-ai omorât speranța
Cu toate că noi, nu mai suntem doi
Am plecat acum au rămas doar ploi
Între mii de foi, versuri pentru noi
Am plecat acu’ nu mă întorc înapoi
Îți place să auzi
Îți place să-nfunzi
Nu-mi zii pe nume că mă confunzi
Te uit’ pe tine, dar și pe ea
Durerea tu mi-o înfrunți
Nu, nu ai nimic de zis că bine faci
Decât să spui ceva (ăăă) mai bine taci
Nu mai privi spre mine că am plecat
Ușor, ușor de tine m-am îndepărtat
Sunt înarmat cu vorbe grele, deci
Mai bine fugi,
Te atac cu ele
Să nu crezi că sunt vorbe dulci
Zi-mi unde vrei s-ajungi
Zi-mi unde te duci
Pune în balanță ce e acum
Și ce a fost atunci.

Refren:
Departe, departe, departe undeva
departe de tine, departe de ea
departe, departe, departe undeva
departe, departe, departe de lumea întreagă.

Spune-mi unde ai plecat atunci
Ai plecat, ai plecat
Fără să spui unde te duci
Mi-ai înșirat în față mii de insulte
Nu pot să te uit, nu pot să te iert
Nu pot să te scot din minte
N-am un gram de speranță optimist în mine
S-au dus odată cu timpul, cu anii cu viața
Cu timpul le-am risipit pe tine
Și-mi pare bine acum n-am ce să mai spun
Când te văd pe stradă
Nu te mai pot privi în ochi cum odată o făceam
Să te privesc cu mare preț, acu’ dispreț și nu credeam
Că o fată ca tine poate face așa ceva
Privește-te prin ochii mei și vezi cum erai
Ești destul de sigură pe tine în ceea ce faci
De ce ai dispărut așa subit și de ce taci?
Întoarce capu’ uităte-n spate,
Spune-mi ce vezi
de fapt
(m-am obișnuit cu ideea că-n viața mea n-ai existat).

Refren:
Departe, departe, departe undeva
departe de tine, departe de ea
departe, departe, departe undeva
departe, departe, departe de lumea întreagă.

Departe, de tine
Departe, de lumea întreagă.

Refren:
Departe, departe, departe undeva
departe de tine, departe de ea
departe, departe, departe undeva
departe, departe, departe de lumea întreagă x3

Sensul versurilor

Piesa exprimă sentimentele de regret și distanțare după o despărțire dureroasă. Naratorul se simte rănit și dezamăgit de acțiunile fostei partenere, alegând să se îndepărteze pentru a se proteja.

Lasă un comentariu