Ori cum infami ne ducem printre morți,
În câmpu-n care vite suntem lăsați să paștem
Așteptăm toți ai ghilotinei sorți!
Dar poate că nici ora în mersul ei statornic
Pe cercul de pe albul porțelan
Nu va-mplini din clipe ocolu-i pe ceasornic
Cu acul din fatidicul cadran
Și somnul de pe urmă mă va cuprinde-n grabă,
În astă clipă versul început
Nu va ajunge poate la ultima silabă
Și mesagerul morții cel temut,
Ce suflete culege spre a le preface-n umbre,
Cu o escortă de asasini armați
Mă va striga pe nume din beciurile sumbre
Unde mă plimb cu pașii cadențați.
Dar, cred, o Judecată pedepsi-va crima
Și va lovi în faima ăstor câini
Care m-aruncă-n moarte și îmi retează rima
Și-mi leagă azi cătușele la mâini!
O, țară, dacă versu-mi cu glasul lui de aramă
Pentru dreptate a luptat cumva,
Dacă la os ți-ajunse batjocura infamă,
Păstrează-mă, fă tot spre a mă salva!
Prin brațul meu să fulgeri, să te răzbuni cu versul,
Săgeți din tolba plină să-ți alegi
Și să-i străpungi, să-i spulberi, să cureți universul
De acești tâlhari mâzgălitori de legi,
Reformatori de bâlciuri și meșteri de palavre
Ce înfig cuțitu-n sânul maicei lor,
Toți trădători de neam, viermi lacomi de cadavre,
Care respiră doar prin ura lor!
Oh, văd doar deznădejdea cu fața ei lividă
Și al disperării dinte nevăzut
Și țara sugrumată de banda homicidă
Cu forța și succesul nescăzut.
Cum? Nu rămâne nimeni să scrie prin istorii
Masacrele atâtor inocenți
Duși toți la sacrificiu în crunte abatorii
De acești monștri ucigași, demenți?
Nu le strivește gura cu balele turbate?
O, nu! E totul vis înșelător!
Tu, inimă, te stinge din dor de libertate,
Virtute, tu, mă plânge dacă mor!
Sensul versurilor
Piesa exprimă disperarea și revolta unui individ încarcerat pe nedrept, care se simte trădat de țara sa. El își dorește ca sacrificiul său să nu fie uitat și ca versurile sale să inspire răzbunare împotriva celor care au subjugat țara.