Vântul nopții dezbracă veacul cenușiu,
Cerul pe asfalt apasă și e frig în parcul pustiu,
Mă ascund în tăcere, anii s-au tot dus
Călător din poartă-n poartă, merg încet către apus.
N-am nevoie de nimeni,
Nimeni nu mă vrea,
Pe acasă n-am mai dat,
Nu mai am nici unde pleca.
Mă privesc în vitrine, dau un pumn în zid,
De ce naiba pentru mine toate ușile iar se-nchid?
Mă întreb oare cine-i vinovat
Să dai vina pe alții e păcat!
De ce singuri ne naștem,
Dacă singuri murim?
Ținem mult prea mult la viață
Și de fapt nu o prețuim!
De mă cheamă uitarea, nu mă tem!
Am ales așteptarea,
Am ales așteptarea,
Am ales așteptarea, daaa..
Hei, voi, suflete de gheață,
Nu-ncercați să mă opriți!
Hei, voi, nu vreau să mă-ntorc!
Pentru cine? Pentru ce?
Hei, voi, suflete de gheață,
Nu-ncercați să mă opriți!
Nu cred c-aș mai putea din nou să mă întorc
Pentru cine? Pentru ce?
O, yeah..
Nu cred c-aș vrea să mă întorc!.
De mă cheamă uitarea, nu mă tem!
Am ales așteptarea,
Am ales așteptarea,
Am ales așteptarea, daaa..
Hei, voi, suflete de gheață,
Nu-ncercați să mă opriți!
Hei, voi, nu vreau să mă-ntorc!
Pentru cine? Pentru ce?
Hei, voi, suflete de gheață,
Nu-ncercați să mă opriți!
Nu cred c-aș mai putea din nou să mă întorc
Pentru cine? Pentru ce?.
O, yeah!.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de singurătate și deznădejde, reflectând asupra sensului vieții și al morții. Protagonistul se simte izolat și refuză să se mai întoarcă la o viață anterioară, preferând așteptarea și uitarea.