Frunză verde, foaie lată,
Spune-mi tu, codrule-odată
De ce cerul are stele,
Și neicuța ochii ca ele,
De ce luna se ascunde
Și neicuța nu m-aude.
De ce, codre frățioare,
Două păsări călătoare
Zboară-alături ani de-a rândul
Și cutreieră pământul
Și deodată-n zări, departe,
Vântul iernii le desparte.
Codrul știe și suspină,
Iarna aspră nu-i de vină
Vântul nu le-a fost povară
Lumea rea le-nstrăinara
Și de-atunci seara pe lună
Nu mai cântă împreună,
Cele două păsărele,
Rătăcind prin rămurele
Ciripesc de dor și jale
Una-n deal și alta-n vale.
Sensul versurilor
Piesa exprimă tristețea și dorul cauzate de o despărțire, folosind metafore din natură. Codrul personificat este martorul tăcut al acestei separări, iar cele două păsări călătoare simbolizează cuplul destrămat de forțe exterioare.