Foaie verde trei alune,
Mult am colindat prin lume
Pe cărările de dor
Pe aripa doinelor,
Când eram acasă
Mică viorea
Eu cântam pe vale,
Neica m-asculta,
Când crescui mai mare,
Neică, neicușor,
Mă luai în brațe
Și cântam de dor.
Mi-am lăsat copilăria
Unde cântă ciocârlia,
La căsuța dintre fagi
Mi-am lăsat părinții dragi,
M-aș întoarce iară
Pe cărări de dor
Să mai cânt pe vale
Seara la izvor,
Dar trecură anii,
Tu, neicuță, știi
C-a rămas departe
Jocul de copii.
Cât ai vrea și orice-ai face
Roata vieții nu se-ntoarce,
Cade bruma toamnelor
Peste floarea anilor,
Vino, primăvară,
Pe la noi pe plai
Să răsară-n luncă
Florile de mai,
Eu în păr mi-oi pune
Fir de busuioc
Toamna cenușie
Să mai stea pe loc.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul de copilărie și de locurile natale, regretând trecerea ireversibilă a timpului. Vorbitorul își amintește cu drag de momentele petrecute în natură și de legăturile afective din trecut.