Foaie verde și-o lalea,
Iar mă-ncearcă dragostea,
Eu nu vreau s-o mai ascult
Că am pătimit prea mult,
Du-te, dor, și nu te-ntoarce,
Lasă-mi inimioara-n pace,
Măi, neicuță, măi!.
Dorul parcă nu m-aude
Tot la inimă se-ascunde,
Măi, neicuță, măi!.
Cade frunza de pe nuc,
Nu știu încotro s-apuc,
Prin păduri să rătăcesc
Dragostea s-o ocolesc,
Curge Prahova la vale,
Dorul tău îmi iese-n cale,
Măi, neicuță, măi!.
Dorul din copilărie
Numai Prahova mi-l știe,
Măi, neicuță, măi!.
Stau sub mărul înflorit
Și mi-e dor de ce-am iubit,
Pică floarea mărului
Peste rana dorului,
Vălul serii când se lasă
Îmi aduce doru-n casă,
Măi, neicuță, măi!,
Du-te, dor, în lumea mare,
Nu-mi mai face supărare,
Măi, neicuță, măi,
Du-te, dor, și nu te-ntoarce,
Lasă-mi inimioara-n pace,
Măi, neicuță, măi,
Dorul parcă nu m-aude
Tot la inimă se-ascunde,
Măi, neicuță, măi!
Sensul versurilor
Piesa exprimă lupta cu sentimentul de dor și amintirile legate de o dragoste trecută. Natura devine un martor al acestei suferințe, iar dorința de a scăpa de povara trecutului este puternică.