De ce te-ai supărat pe mine,
De ce nu vrei să-mi mai vorbești,
De ce nu ai speranțe-n mine?
Spune-mi, iubite, tot ce gândești!
Că am iubit și eu ca fată
Mai mulți băieți în viața mea,
Așa cum te-am iubit pe tine
Eu n-am iubit pe nimenea.
Urâtă sunt de toată lumea,
Urâtă sunt de-ai mei părinți,
Urâtă sunt și de-a mea soartă,
Mai bine-aș zace în mormânt.
De cântece codrii răsună
În zorii unei dimineți
Și la portița din grădină
Descăleca un călăreț.
– O, bună ziua, mătușică!
Unde-i iubita s-o sărut?
– Pe pat de moarte, sărăcuța,
Ea zace-n odăiță sus.
Flăcăul urcă-n grabă scara
Cu pașii repezi, graiul stins,
Și-apropiindu-se de ușă
N-a mai intrat de-atâta plâns.
– O, vino, vino-a mea iubită,
Vino în brațe să te strâng,
Că mâine ochii tăi cei negri
Le-or zace pânza în mormânt,
Groparilor le dau de știre
Să sape două gropi în șir
Să înțeleagă toată lumea
Că ne-om iubi și-n cimitir.
Sensul versurilor
Piesa descrie suferința unei femei care se simte nedorită și neînțeleasă, dorindu-și moartea. Un tânăr vine să o salveze, dar este prea târziu, iar el promite să o iubească chiar și dincolo de moarte.