Afară-i întuneric.
Se aprind lumini în casă,
Iar în mormânt e rece,
Și morții nu-mi dau pace,
Ce dor îmi e de casă,
Ce gânduri mă apasă..
Să ies în lumea nouă, groparul nu mă lasă..
Aida’ mai groparule nemernic, sever, dur și brutal
Hai deschide mormântul, afară ca să ies
Să mă mai duc o dată,
La casa părintească
Să îmi văd părinți, frații și prietenii mei dragi.
Aida’ mai schelete nu îți dau drumul,
Să ieși din groapă
Mai bine stai acolo, cu morții te împacă
Hai lasă-mă gropare în lumea păcătoasă
Și scutură mai bine, țărâna de pe mine
Și am fost la mine acasă,
Ce jale mai era,
Sărmana mea măicuță, în doliu mă jelea,
De asemenea și tata, în negru se purta
Off’ cât îmbătrânise și barba-i albise
Și am fost la ai mei prieteni
Ce chefuri mai făceau,
Cu vinul cel mai dulce, cu toți se înveseleau
Ciocneau pahare rase, pe mine mă uitase,
Și nu gândeau vezi bine.. să bea și pentru mine
La cine vin zilnic, mulțime de femei
Dar n-am văzut nici una să-și plângă soțul ei
La fel și a mea nevastă nici doliu nu purta,
Era cu altu-n casă, cu vorbe-l dezmierda
Se scutură salcâmii, de ploaie și de vânt
Iar eu mă întorc singur, mă întorc iar în mormânt
Groparule nemernic, sever, dur și brutal
Deschide-mi iar mormântul și în el ca să intru
Și toarnă peste mine, un munte de granit
Că ce am văzut afară, mai rău e ca-n mormânt!
Sensul versurilor
Un spirit se întoarce din morți pentru a-și vizita casa și pe cei dragi, doar pentru a descoperi că a fost uitat și înlocuit. Dezamăgit de realitatea crudă, se întoarce în mormânt, găsind acolo o pace mai mare decât în lumea celor vii.