Spune-mi lume, dragă lume,
Cum să trăiesc pe pământ
Să mă duc la mănăstire
Ori să rămân să vă cânt?
C-am cântat și-am tot cântat
Și din zile mi-am scurtat,
C-am pierdut noapte de noapte
Și inima tare-mi bate.
Când ajung în zori acasă
Doar îmi pun capul pe masă,
Mi-aș face patul să dorm,
N-am putere și nici somn,
Fetița-mi sărută mâna
Și mă mângâie întruna,
Băiatul mă învelește,
Dragostea lor mă-ncălzește.
Lume, tu m-asculți mereu,
Dar nu știi cât e de greu
Să pierzi zile, să pierzi nopți
Ca să-i mulțumești pe toți
Și ca-n orice cântecel
Să pui din suflet nițel,
Un pic azi și un pic mâine,
Din viață nu-ți mai rămâne.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dilema artistului între chemarea de a cânta și sacrificiile personale pe care le implică. El caută un echilibru între datoria față de public și nevoia de odihnă și împlinire personală, găsind alinare în dragostea familiei.