Foaie verde lămâiță
Mai la deal de potecuță
Coboară-ncet pe vale
Ileana, aleasă floare.
Ref: Are mers de căprioară
Mijlocel de trestioară
Din gură frumos doinește
Inima mi se topește.
De pe deal pe negru cal
Urcă un mândru munten mai, mai
Dar deodată stă pe loc
Aude cântând cu foc mai, mai.
Ref: Doina dulce lin coboară
Îmi pătrunde în inimioară
Pe Ileana când zărește
Inima i se topește.
Să ajungă la ea ar vrea
Ea să vină se ferea mai, mai
Mândra mea, nu te-ndura
De lângă mine a pleca mai, mai
Ref: Că eu, mândră, fără tine
Nu am liniște pe lume
Dacă pleci de lângă mine
Iau și sufletul cu tine
Peste vârfuri trece luna
Se-noptează iar acuma
Merg alăturea călare
El în umbră pe cărare.
Sensul versurilor
Un cântec de dragoste idilic, plasat într-un cadru natural pitoresc. Un tânăr muntean este atras de o fată pe nume Ileana, a cărei frumusețe și voce îl cuceresc instantaneu. Cântecul exprimă dorința lui de a fi alături de ea și teama de a o pierde.