Visul.
Ne mutăm ființele în oglinzile multicolore ale visului cu arhitectura lui schimbătoare.
Niciodată la fel, trupul meu trece prin văzduhul acesta stătut ca printr-un ev
de mult apus cu păsări mari lichefiate și cu orologiile spaimei înmănușate din nou.
Contemporani cu carnea străvezie a râului nedomolit suntem, contemporani cu miresmele
suave ale îngerilor prăbușiți din catapetesmele dimineților netrăite.
Niciodată la fel, oglinzile visului prin care pășim nedumeriți ca dintr-un orizont în altul,
ca dintr-un secol în alt secol,
maldăre de surâsuri șifonate de zei irascibili, de poeme mecanice.
Pe câmpia aceasta roșie pășim îndurerați cu fotografiile exilului nostru viitor în mâini,
păsări cu zborul bolnav ne aduc mesaje de nicăieri dintr-un timp pustiit,
dintr-un somn fără țintă,
cu trupurile bolnave de așteptarea miracolelor ne mutăm mereu dintr-un timp în alt timp,
dintr-un vis în alt vis,
dintr-un trecut netrăit
într-un viitor ilizibil.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura iluzorie a realității și a timpului prin intermediul visului. Personajul se simte pierdut într-o călătorie continuă între trecut, prezent și viitor, căutând un sens într-o lume în continuă schimbare și marcată de așteptare și exil.