Fugiți de aici, fugiți din ei,
fugiți din țipetele și nopțile, din oasele și zilele,
pâinii de toate drumurile.
E apă, e tăcere, e întrebare,
lumânările pomului,
milenii și ere de sânge amestecat,
soare ud,
umblet fără suflet, ancore fără peisaj, case fără oameni, oameni fără oameni.
Cel din care picură,
cel în care te începi,
cel cu limba, cel cu mâinile, cel cu ochii legați.
Câte gesturi nu poate face un om! Cel ce va copia mere și năluci, haosul s-a recuibărit în nervii pământului, nechează o scroafă, grohăie o iapă, materia se reașează-n duh
și e zgomot în suflete.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de alienare și dezumanizare profundă, sugerând o societate în haos și o nevoie disperată de a scăpa de această realitate apăsătoare. Versurile evocă un sentiment de confuzie și pierdere a identității.