Învieri improvizate
Nisip întors pe dos.
Nici lemnul, nici piatra n-ajung
să plăsmuiască barem un deget, barem
o unghie de zeu.
Pământ și-atât.
E un an ori sunt numai
douăsprezece luni de atunci?
Tigvele noastre: vase care nu țin apa
Din ele curge țărâna.
Și-au fost ulcioare bune…
(Dar în care s-a pus întuneric).
Stricăciune, ți se aud planurile!
Nu bea din țara aceea.
Pecețile desfrâului pe tot pământul.
Pământ și-atât
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de deznădejde și corupție generalizată, sugerând o pierdere a speranței și o degradare a valorilor. Metaforele pământului și întunericului subliniază ideea de sfârșit și absența divinității.