Mi-adun oasele, sângele, carnea,
Fel de fel de-ncurcături,
Potrivite mai bine, mai rău,
Le-am pus într-un sac de-ntr-un timp,
Sunt grăbit,
Nu vă pasă.
Au fost oasele mele, pielea mea, lăsați, mulțumesc,
Tot n-am două chei,
Ce conștiință?!
Pisica dumneavoastră, doamnă…
Le-acopăr cum pot, fiți serioși,
Am pus,
Trebuia, nu trebuia, am pus înăuntru (lumea strănută)
Coridoare, țipete, morți, pleoape de femei,
Circulați, vă rog!
– O sumedenie de lucruri le veți găsi
La biroul de bagaje, c-un bilet
Pe care să scrie pupile pierdute.
Și așa, trenu-a plecat…
Și-așa…
Pisica dumneavoastră, doamnă!
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de confuzie și dezorientare, sugerând o călătorie interioară sau o experiență absurdă. Persoana pare să adune fragmente din trecut sau din sine, fără a găsi un sens clar sau o destinație finală.
