O scamă care cade pe turnul de flaute
ne prăbușește în cer
într-o zi se-ntoarce fiul risipitor
ebuna se bucură că sperie soldații
și-ncepe înmulțirea inversă
cu soldații pe buze cu buzele pe tibii
în bastonul ca un dinte
apoi visătoare își piaptănă cruciadele
și cântă în ladă
cu părul jilav de gloanțe ori de dulapuri.
un manechin care plânge
o vorbă care gâdilă
din palmele bâlbâiților ciugulește ploaia
un timp fără nasturi
un fular peste manechin
savantul își cumpără hazardul
turnul se-nclină puțin
bubuind sub punga de dulciuri
ebuna a ieșit din oglindă
e singură-n casă face-nmulțirea și culege furnici
în amintirea savantului de pe turnul cu flaute
care se desface într-o spumă gălbuie
ca plopii-n aprilie sau ca oglinzile
Sensul versurilor
Piesa explorează teme ale nebuniei, amintirii și dezintegrării printr-o serie de imagini suprarealiste și metafore absurde. Versurile creează o atmosferă onirică și fragmentată, sugerând o pierdere a sensului și o confruntare cu efemeritatea existenței.