Am auzit uimirile și defăimarea
și zidurile erau fără de număr
ca frunțile
vase ale mâniei pietre fără apă
nici înainte nici după
ca o intrare în asuprire
leagă de carte o piatră și azvârle-o
în mările de deasupra unde proteze
de liniști încarcă smochinul de prigoană.
În fântâna aceea niciodată nu va fi dragoste.
Am auzit aripile – și blestemul
spursese apa stârpită înnoire.
Veți sluji la jug și în vânt
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de așteptare amară, plină de ură și dezamăgire. Vorbește despre sentimentul de asuprire și lipsa speranței, sugerând un viitor sumbru și lipsit de iubire.
