Drumul spre Cer.
Nimic nu-i mort în suflet, precum pare,
nici dincolo de caracter, pustiu,
nu-i semn pe cer, al nopţii cenuşiu,
că ar urma vreun fel de înserare.
nici goana după vânt nu-i o întâmplare.
Din goana aceasta, infinit mai mare
decât nevoia trupului de pâine,
vor apărea navetele de mâine.
Ci spaţii în afara Terrei vor căuta,
în care să zidească o nouă Lume
precum decis-a Dumnezeu, cândva,
şi trupuri vii, vor locui în ea.
Căci trupul este casă pentru sfinţi
şi moarte-n a materiei mişcare,
navete între spaţii planetare
vor ţine loc de străzi şi trotuare.
Şi abia atunci, de sine-stătătoare,
Viaţa va rămâne-n trup, definitiv,
prin al sfinţirii ceas, inofensiv,
se va produce o mare sărbătoare:
desprinderea de moarte şi hotare.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de transcendență și speranța într-un viitor în care umanitatea depășește limitele fizice și descoperă o nouă existență spirituală. Corpul este văzut ca un templu, iar moartea ca o tranziție spre o viață superioară, sugerând o credință puternică într-o lume nouă și o sărbătoare a eliberării.