Omule cu suflet bun,
Ce stai singurel pe drum,
Of, mai omule, călătorule.
Ori ți-e dor de tinerețe,
C-ai ajuns la bătrânețe,
Of, mai omule, călătorule.
Frunza-ngălbenește, omu-mbătrânește,
Când e în putere, strânge la avere.
C-așa-i viața lui, viața omului,
Frunza pleacă-n vânt, omul în pământ.
Viața-ntreagă ai muncit,
Ai strâns și-ai agonisit,
Of, mai omule, călătorule.
Ți-ai făcut nopțile zile,
Dar nu iei nimic cu tine,
Of, mai omule, călătorule.
Frunza-ngălbenește, omu-mbătrânește,
Când e în putere, strânge la avere.
C-așa-i viața lui, viața omului,
Frunza pleacă-n vânt, omul în pământ.
Ai crescut doi copilași,
Să-ți rămână ca urmași,
Of, mai omule, călătorule.
Dar când mari ei s-au făcut,
Te-au lăsat, te-au părăsit,
Of, mai omule, călătorule.
Frunza-ngălbenește, omu-mbătrânește,
Când e în putere, strânge la avere.
C-așa-i viața lui, viața omului,
Frunza pleacă-n vânt, omul în pământ.
Ești singur și ești bătrân,
Și privești în lung de drum,
Of, mai omule, călătorule.
Poate că ai tăi copii,
S-or întoarce într-o zi,
Of, mai omule, călătorule.
Poate și-or aduce aminte,
Că au și ei un părinte,
Of, mai omule, călătorule.
Bătrâni fără ajutor,
Ce-i așteaptă cu mult dor,
Of, mai omule, călătorule.
Frunza-ngălbenește, omu-mbătrânește,
Când e în putere, strânge la avere.
C-așa-i viața lui, viața omului,
Frunza pleacă-n vânt, omul în pământ.
Sensul versurilor
Piesa descrie viața unui om ajuns la bătrânețe, singur și părăsit de copii, reflectând asupra trecerii timpului și a valorilor vieții. Subliniază ciclicitatea vieții, comparând-o cu căderea frunzelor, și regretul că munca și averea nu aduc fericire în singurătate.